Organismul uman

Organismul uman

View more presentations from eugeniatarnovscaia.

Organele sexuale femeiesti

Organele sexuale femeiesti sunt: ovarele, trompele uterine, uterul, vaginul, glandele anexe si organe genitale externe. Ovarele sunt doua organe ovoidale, situate in partea inferioara a cavitatii abdominale. Aceste organe produc celule sexuale femeiesti numite ovule si hormoni sexuali femeiesti.
Ovarele, gonadele feminine, in care ovulul incepe procesul de maturare, sunt situate la capatul unei perechi de canale, numite trompe uterine. Acestea conduc catre uter.
Uterul este un organ musculos, cavitar, in forma de para, care se termina cu vaginul. Peretele uterului – perete muscular – este captusit cu o mucoaa, care sufera modificari ciclice, lunare. Ea se elimina cu pierdere de sânge si se reface la fiecare ciclu.
Glandele anexe femeiesti sunt reprezentate de doua glande mamare asamblate in mamele, care au rolul de a secreta laptele necesar cresterii copilului.
Ovarele si testiculele sunt organe care produc celulele sexuale sau gametii. Functionarea ovarelor este ciclica, iar a testiculelor este permanenta. Elaborarea de noi spermatozoizi continua toata viata. Ovarele poseda inca de la nastere un „stoc” de ovule, care nu pot sa se reinoiasca.

Organele sexuale barbatesti

Organele sexuale barbatesti sunt: doua testicule, conductele(spermiducte) ce transporta lichidul spermatic cu spermatozoizii, glande anexe si organe genitale externe.
Testiculele sunt organe ovoidale asezate intr-un invelis denumit scrot. Acestea produc la pubertate un numar foarte mare de spermatozoizi si hormoni sexuali masculini. Spermatozoidul ajuns la maturare se numeste spermatocit primar. Fiecare spermatozoid are o coada formata din fibre cilindrice, care print-o miscare vibratorie, il pune in miscare. Capul se gaseste in partea superioara a corpului ce contine enzime. Enzimele sunt necesare pentru a asigura energie spermatozoidului matur. Spermatozoidul matur este prea mic pentru a fi vizibil cu ochiul liber. Uretra este un canal situat in interiorul penisului. Spermatozoizii sunt trecuti in vagin prin intermediul unui fluid, numit lichid seminal (sperma). Spermatozoizii trebuie sa petreaca un anumit timp in corpul femeii, inainte ca ovulul sa poata fi fecundat, dar un singur spermatozoid va ajunge pâna la ovul.

VEZICA URINARA

VEZICA URINARA este un organ cavitar, in care se depoziteaz urina, situata in partea inferioara a cavitatii abdominale. Peretele muscular are trei straturi de muschi si este captusit cu o mucoasa cutata. Uretra, aflata in continuarea vezicii urinare, este canalul de evacuare a urinei in mediul extern.

RINICHII

RINICHII sunt situati in partea dorsala a abdomenului, in spatele stomacului si ficatului, de o parte si de alta a sirei spinarii, protejati de coastele inferioare(rinichiul stâng mai sus decât cel drept). Fiecare rinichi are o lungime de aproximativ 10cm, o latime de 6cm si cântareste circa 150gr. Rinichiul este conectat la principalul sistem sangvin prin intermediul arterei renale, care transporta sângele spre rinichi si prin vena renala, care transporta din rinichi sângele filtrat si curatat.
Rinichiul este acoperit la exterior de o capsula fibroasa, sub care se gasesc doua zone: zona corticala (de culoare brun-galbuie, la exterior) si zona medulara(de culoare rosu-inchis, la interior). Piramidele renale sunt alcatuite din tuburi colectoare si vase de sânge. Unitatea structurala si functionala a rinichiului este nefronul. Artera renala se ramifica pâna la nivel de arteriole, care patrund câte una in capsula nefronului si formeaza glomerulul. Pelvisul renal se continua cu uretrele. Uretrele sunt conducte (25-30cm) care ies din partea concava a fiecarui rinichi.

INTESTINUL GROS

INTESTINUL GROS are o lungime de 1,5m si o latime de 6,5 cm. Este impartit in 4 sectiuni principale: cecum, colon, rect si canalul anal. Prima portiune a intestinului gros este colonul, care incepe in partea dreapta a abdomenului. Ileonul se varsa in colon deasupra capatului sau inferior. Segmentul inchis de sub aceasta jonctiune – cecum, de forma unei pungi din care se prelungeste apendicele. Colonul traverseaza abdomenul pe sub stomac, inainte sa se curbeze din nou brusc in jos. Partea din colon care ajunge la pelvis se numeste rect- o portiune de trecere de aproximativ 12 cm lungime, care se termina in canalul anal.

INTESTINUL SUBTIRE

INTESTINUL SUBTIRE este partea din tubul digestiv care face legatura dintre stomac si intestinul gros. Este un tub elastic si moale de muschi si membrane intestinale, care sta strâns rasucit in cavitatea abdominala, si care intins poate ajunge la o lungime de 6m.
In intestinul subtire se disting trei parti: duodenul, jejunul si ileonul. Duodenul are forma literei C si este asezat in spatele abdomenului prin muschiul peritoneal, celelalte parti fiind acoperite de peritoneu numai pe fata lor anterioara.

FICATUL

FICATUL cea mai mare glanda(1,5-2kg) este situat in partea dreapta superioara a abdomenului, sub diafragma. Pe fata superioara a ficatului se observa lobul drept si lobul stâng. Lobul drept este mai mare , ocupând toata partea dreapta de sus a abdomenului. La exterior exista o capsula conjuctiva- fibroasa din care pornesc spre interior pereti, care separa ficatul in lobuli. Ficatul produce zilnic aproximativ 1 litru de bila, care alimenteaza in permanenta vezica biliara. Este un adevarat centru de reciclare, in special pentru globulele sanguine rosii moarte. Durata normala de viata a globulelor sanguine rosii este de aproximativ 100 zile.

VEZICA BILIARA

VEZICA BILIARA este un sac in forma de para atasat de partea de jos a ficatului, functia ei fiind de a depozita bila care se produce in ficat si de a o elimina la nevoie. Bila este un lichid galben-verzui, având in compozitia sa in cea mai mare parte apa, plus colesterol, saruri biliare si acizi biliari. Bila se elimina prin canalul biliar comun in duoden unde se amesteca cu chimul gastric. Corpul uman are nevoie de bila pentru a digera grasimile.

PANCREASUL

PANCREASUL exocrin secreta sucul pancreatic(un lichid limpede si incolor), care este condus prin doua canale in duoden. Situat in spatele stomacului, imediat sub acesta, seamana cu o sticla culcata. Pancreasul incepe sa produca sucul imediat dupa ce hrana a fost introdusa in gura. O alta functie principala a pancreasului uman este producerea celor doi hormoni pancreatici, insulina si glucagonul.

STOMACUL

STOMACUL este un sac in forma de J, asemanator cu cimpoiul si se imparte in trei parti functionale: gura stomacului – cardia, fundul stomacului si portiunea terminala. Aceste parti produc sucuri gastrice diferite. Producerea sucului gastric este controlata in mare parte de nervi si in parte de hormoni

SISTEMUL DIGESTIV

SISTEMUL DIGESTIV Digestia are loc intr-un tub lung de 9m ,in tubul digestiv care incepe cu cavitatea bucala, pe aici intra hrana, si se termina cu rectul, pe aici se indeparteaza substantele neasimilate. Partile principale sunt: cavitatea bucala, faringele, esofagul, stomacul si intestinele.
Gura, prima portiune a tubului se afla in cavitatea bucala. Aici are loc cele mai importante subprocese ale digestiei, incepând descompunerea moleculelor mari in molecule mai mici, dizolvabile. Cavitatea bucala este separata de fosele nazale prin bolta palatina, alcatuita din palatul dur si valul palatin. Limba este un organ musculos, alcatuit dintr-o radacina si un corp liber. Dintii sunt organe dure, fixate in cavitati numite alveole dentare. Colul face legatura dintre coroana si radacina. In consumarea alimentelor un rol important il au dintii. In partea din fata opt incisivi(patru in dantura superioara, patru in cea inferioara); patru canini (câte unul in partea superioara si inferioara, pe ambele laturi); opt premolari si doisprezece molari. Saliva este secretata de trei perechi de glande salivare.
In faringe esofagul se incruciseaza cu caile respiratorii. Esofagul este o conducta musculo-membranoasa ale carei capete sunt inchise de niste inele musculoase.

SISTEMUL RESPIRATOR

SISTEMUL RESPIRATOR asigura patrunderea aerului in organism cu un continut optim de oxigen, necesar intretinerii vietii. Aerul inspirat ajunge prima data in caile respiratorii superioare, apoi in cavitatea bucala si nazala. Cavitatea nazala este captusita cu par moale si atât epiteliul cavitatii nazale cât si cel al cavitatii bucale este acoperit de mucoasa.
Caile respiratorii se continua cu un organ scurt, activitatea laringelui, care se continua cu traheea. Aceasta se desparte in bronhiile principale intrând in plamâni se ramifica in fiecare lob pulmonar in bronhii lobare.
La respiratie participa muschii intercostali si muschiul dintre cavitatea abdominala si torace, diafragma. Pentru ca aerul sa intre in plamâni este necesar ca presiunea din ei sa fie mai mica decât cea de afara. La inspirare diafragma se contracta si muschii intercostali imping coastele in fata, mai sus marind capacitatea plamânilor, in urma presiunii mai mari, aerul umple spatiul disponibil din plamâni.
Inspiratia si expiratia sunt involuntare, controlate de un grup de celule nervoase, aflate in bulbul rahidian.

PLAMÂNII

PLAMÂNII sunt dou organe moi de culoare roz, asezate in cavitatea toracic si fiecare plamân este acoperit de pleura. Pleura este alcatuita din doua foite, intre cele doua foite se afla cavitatea pleurala, in care se gaseste o mica cantitate de lichid care ajuta la miscarile plamânilor in timpul respiratiei. Plamânul stâng este mai mic decât cel drept, deoarece in partea stânga se afla inima. El este impartit printr-un sant adânc in doi lobi, iar plamânul drept este impartit de doua santuri in trei lobi. Lobii sunt impartiti in lobuli. Ultimele ramificatii ale bronhiilor se transforma in bronhiole, care patrund in lobulii pulmonari. Acinii pulmonari sunt unitati morfo-functionale ale lobulilor pulmonari.
O alveola pulmonara are forma de cupa si reprezinta unitatea functionala a plamânilor. Este formata dintr-un epiteliu unistratificat si este inconjurata de o retea de fibre elasice, in care se afla numeroase capilare.

INIMA

INIMA pompeaza sânge in intregul corp, asigurând oxigen si hrana organelor si tesuturilor, aproximativ de marimea unui pumn este situata in partea superioara a corpului, in spatele cutiei toracice, fiind aproape inconjurata de plamâni.
Inima nu este o simpla pompa; ea este alcatuita din doua pompe asezate una lânga cealalta, fiind separate de un perete gros si rezistent numit sept. Cele doua parti bat in armonie una cu cealalta, partea din stânga a inimii pompeaza sânge cu un continut scazut de oxigen spre plamâni, prin intermediul scurtelor artere pulmonare. In plamâni sângele colecteaza o rezerva noua de oxigen, apoi se intoarce in partea stânga a inimii prin intermediul venelor pulmonare.
Partea stânga a inimii este mai mare decât cea dreapta si are multe fibre musculare. De aici sângele cu oxigen este transportat prin aorta in tot corpul pâna la degetele de la mâini si picioare. Dupa ce are loc schimbul de gaze, sângele se intoarce la inima prin vene, apoi trece in cavitatea dreapta de unde va fi trimis la plamâni.
Fiecare din cele doua cavitati ale inimii este bicamerala; camera superioara, asemanatoare cu o punga groasa si elastica- atriu – are functia unei „camere de asteptare” pentru sânge; camera inferioara are pereti mai grosi si mai multe fibre musculare – ventricul – produce presiunea necesara pentru ca sângele sa fie expulzat in artere. Intre fiecare atriu si fiecare ventricul se afla o valva. Valvele determina sângele sa circule in directia corecta, de asemenea exista valve la fiecare ventricul, prin care sângele patrunde in arterele principale: valva pulmonara in dreapta (spre plamâni) si valva aortica in partea stânga.
Faza de contractie se numeste sistola. In aceastaa faza ventriculele se contracta puternic, fortând sângele sa curga in artere prin valva pulmonara si aortica.
Inima unui adult are aproximativ 5 litri de sânge, inima ii pompeaza fara oprire intr-un circuit neintrerupt.
Muschiul care alcatuieste masa inimii – muschiul cardiac sau miocard nu oboseste niciodata, se contracta fara oprire de aproximativ 150 de ori pe minut. In timp ce pompeaza inima devine mai mare iar apoi mai mica la fiecare bataie, miscarile sunt line datorita invelisului alunecos si umed – pericard. Interiorul inimii este protejat de sângele ce curge prin el cu presiune mare de un invelis special – endocard. Vasele capilare duc sângele in fiecare parte a muschiului inimii. Inima are propriile vase de sânge numite artere coronariene, care se ramifica din artera principala- aorta - inaintea intrarii in inima.

SISTEMUL NERVOS

SISTEMUL NERVOS Elementele de baza ale sistemului nervos sunt celulele nervoase, numite neuroni.
Sistemul nervos are doua parti importante: sistemul nervos central (creierul si maduva spinarii) si sistemul nervos periferic (cuprinde totul in afara de tesutul nervos din sistemul central)
Sistemul nervos periferic are doua componente importante: sistemul nervos somatic (adunarea informatiilor de la organele de simt si transmiterea lor la sistemul nervos central) si vegetativ (coordoneaza functionarea organelor interioare si a glandelor).
Maduva spinarii are o lungime de circa 40 cm, de forma cilindrica, formata din tesut nervos si ocupa interiorul coloanei vertebrale, de la partea inferioara a creierului pâna la partea inferioara a spatelui, realizând legatura in dublu sens dintre creier si sistemul nervos periferic. Activitatile constiente ale creierului au loc la nivelul scoartei cerebrale, stratul exterior al creierului.
Tesutul nu este compus numai din celule nervoase, ci si din celule gliale, care apara, hranesc si sprijina celula nervoasa.
Celulele nervoase sunt foarte diferite, dar structura lor de baza este identica au un nucleu aflat in centrul corpului celulei, din corpul celulei se intinde o prelungire mai mare, numita axon care la capat se imparte in multe ramuri si fiecare ramura se termina cu o „maciuca” terminala.
Pentru sustinerea sistemului nervos central este nevoie de mult oxigen si substante nutritive, adica de o bogata circulatie sanguina. Creierul si maduva spinarii sunt aparate de trei straturi de pielita fibroasa numita meninge.
Cavitatile interioare ale creierului si al maduvei spinarii sunt umplute cu un lichid – lichidul cefalorahidian, care are rol de a amortiza traumatismele provocate din exterior.

CREIERUL

CREIERUL uman este o bucata de tesut moale, de culoare gri-rozalie, având forma unei nuci uriase si o suprafata ondulata. Greutatea medie a creierului la barbat – 1350 g, iar la femeie – 1200 g reprezentând 2% din greutatea totala a corpului. Creierul si sira spinarii sunt acoperite de trei straturi de celule, meningele, care impreuna cu cavitatile creierului – ventricule – contin un lichid apos – cerebrospinal. Acesta protejeaza impotriva loviturilor si umflaturilor si transporta substante nutritive din sânge. Cele mai mici componente ale creierului sunt celulele nervoase – neuronii. Creierul contine peste 10000 de milioane de neuroni. Neuronul are o masa centrala continând nucleul, centrul de control al celulei, o fibra groasa, axonul si numerose fibre subtiri numite dendrite. Dendritele realizeaza un sistem de comunicare intre neuroni.
Creierul primeste informatii de la organele de simt ale corpului: ochii, urechile, nasul, limba si pielea. Mesajele nervoase sunt numite impulsuri. Fiecare neuron are o sarcina electrica, chiar si când nu este folosit.
Creierul este principalul coordonator si centrul de comanda al organismului, preia mesaje provenind de la ochi, urechi, nas, limba, piele si trimite semnale spre muschi si glande. Creierul consta din trei unitati structurale principale: emisferele cerebrale, trunchiul cerebral si cerebelul. Exista trei unitati functionale principale ale creierului: prima (care se afla la baza creierului), compusa din portiuni denumite formatia reticulata, bulbul rahidian, cerebelul, talamusul si hipotalamusul - controleaza starea de constienta si raspunsul la stimuli; a doua (consta in jumatatile posterioare ale emisferelor cerebrale), analizeaza si inmagazineaza informatia provenita de la simturi; a treia (cuprinde jumatatea din fata emisferelor celebrale) se ocupa cu formarea intentiilor si programelor – activitati mentale superioare.

URECHEA

URECHEA este impartita in trei parti: urechea externa, medie si interna.
Partea vizibila a urechii – pavilionul – capteaza undele sonore din aer si le transmite prin canalul auditiv spre urechea interioara. Urechea medie este o mica cavitate „sapata” in oasele craniului. Este delimitata spre exterior de membrana timpanica si printr-un conduct subtire, numit trompa lui Eustache, comunica si cu cavitatea nazala. In cavitatea urechii medii se gasesc trei oscioare – oscioarele auditive: ciocanasul, nicovala si scarita. In urechea interna (melcul), vibratiile se transforma in impulsuri electrice care sunt transmise la creier, având rol si in mentinerea echilibrului. Legatura dintre urechea interna si creier este realizata prin intermediul nervului auditiv. Melcul este strabatut de trei canale umplute cu lichid.

GURA SI NASUL

Gustul si mirosul sunt simturi bazate pe stimulari chimice, substantele chimice din mediul inconjurator produc senzatiile de gust si miros. Simtim mai multe mirosuri decât numarul sunetelor auzite. Terminatiile nervoase care receptioneaza stimulii olfactivi se afla intr-o zona mica in regiunea superioara a cavitatii nazale. Aceasta arie cuprinde tunica mucoasa olfactorie, contine filetele nervului olfactiv si milioane de celule olfactive. Conform observatiilor facute de cercetatori exista sase mirosuri primare: mirosul dulce, mirosul de fructe, mirosul putrefactiei, mirosul condimentelor, mirosul de ars si mirosul vopselei; si patru gusturi de baza: dulce, sarat, acru si amar.

OCHII

Prin ochi primim cele mai multe informatii despre lumea exterioara. Portiunea intunecata din centrul ochiului, pupila regleaza cantitatea de lumina primita. Prin intermediul nervului optic ochiul are legatura cu creierul. Creierul transforma imaginea vazuta din pozitie intoarsa in pozitie dreapta.
In fata, in mijloc exista un strat transparent, putin proeminent, corneea. Aceasta este legata de stratul care formeaza albul ochiului si acopera de jur imprejur globul ocular – sclerotica. Sub cornee se afla irisul, acesta da culoare ochiului. Irisul este de fapt un disc musculos, cu o gaura in centru: pupila. Lumina patrunde in interiorul ochiului prin pupila. Imediat dupa iris urmeaza cristalinul, cel de-al doilea mediu de refractie, care insa este mobil si elastic. Spatiul de dupa cristalin, camera posterioara, este umpluta de o substanta gelatinoasa- umoare vitroasa. Retina contine aproximativ 130 milioane de celule fotosensibile, conuri si bastonase.

PIELEA

PIELEA este cel mai mare organ al nostru. Pielea intinsa a unui om adult acopera o suprafata de circa 2 metri patrati si are o greutate de aproape 3 kg. Grosimea pielii variaza intre 0,5-5 mm.
Cele doua straturi ale pielii sunt epiderma si derma. In aceste straturi se gasesc glandele producatoare de sudoare, foliculii piloti, din care se dezvolta parul, terminatiunile nervoase ale simtului tactil, precum si celulele datorita carora pielea se bronzeaza. Stratul cornos al epidermei este format din 20-30 de rânduri de celule moarte. Sub epiderma se gasesc celule pigmentare, melanocitele, care produc pigmentii numiti melanina. In derma se gasesc numeroase vase sangvine. Elasticitatea pielii este determinata de fibrele proteice din derma, numite elastina.

SÂNGELE

SÂNGELE este purtatorul vietii din organism. Circulând prin arborele circulator, alimenteaza fiecare celula vie din organism cu substantele nutritive necesare fiecareia. Sângele are si rolul de a curata deseurile, transporta substantele inutile, bioxidul de carbon, care rezulta din arderea substantelor nutritive. Sângele circula in organism printr-un circuit inchis de vase sanguine. Acestea se pot clasifica in artere (care duc sângele de la inima la capilare), vene (care duc sângele de la capilare spre inima)si capilare.
Anticorpii sunt proteine produse de sistemul imunitar, pentru neutralizarea antigenelor.
Globulele rosii se produc in maduva hematogena,durata lor de viata fiind de 3-4 luni. Este o cantitate uriasa incât organismul trebuie sa distruga in fiecare secunda5 milioane de globule rosii. Scaderea numarului de globule rosii si a altor celule duce la anemie, pentru producerea hemoglobinei este nevoie si de fier.
Globulele albe (leucocitele) sunt produse tot de maduva osoasa. Exista doua tipuri principale: glanulocitele si limfocitele.
Coagularea este un mecanism de aparare a organismului impotriva pierderilor exagerate de sânge.
Sistemul circulator este alcatuit din vase sanguine si din pompa de sânge. Sistemul circulator se imparte in doua: circulatia mica, cea care leaga inima de plamâni si circulatia mare, prin care sângele ajunge din inima la tesuturile organismului si de acolo inapoi la inima. Inima are doua pompe musculare – una dreapta si una stânga.

MUSCHII

MUSCHII corpului uman se grupeaza in trei clase:
- muschii scheletici, adica muachii striali, care se fixeaza pe schelet, fiind controlati de creier si impreuna cu oasele pe care se fixeaza cu tendoane, sunt responsabili de orice miscare.
- muschii netezi, rolul lor este realizarea miscarilor involuntare ale organelor interne
- muschiul cardiac
Muschii scheletici (muschii striati) se gasesc in intregul corp uman din crestet pâna in picioare. Muschii scheletici sunt compusi din fibre musculare, alcatuite la rândul lor din filamente; fibrele musculare se grupeaza in manunchiuri mai mari numite miofibrile.
Muschii se fixeaza pe oase cu ajutorul unui tendon. Capacitatea noastra de a ne misca, de a sta stabil in picioare este datorata interactiunii bune dintre muschii scheletici si schelet.

SCHELETUL

SCHELETUL uman este format din 206 oase separate, unite intre ele prin diferite articulatii. Marimea, respectiv forma diferitelor oase este deteminata de functia anatomica.
Oasele pot fi impartite in patru mari grupe.
- oasele lungi sau cilindrice, sunt alungite, usor curbate, au rolul de a amortiza socurile, din aceasta categorie fac parte oasele gambei, bratului, degetelor.
- oasele scurte, (cubice) sunt colturoase, groase: oasele carpiene si tarsiene
- oasele neregulate, au forme si dimensiuni variate, formaeza unele parti ale fetei si spatelui
- oasele late, coastele, craniul, spata –reprezinta scuturi ale organelor vitale.
Peste 500 de muschi – muschii scheletici – se ataseaza de oasele noastre. Muschii se insera pe oase prin intermediul prelungirilor numite ligamente. Muschii si oasele formeaza impreuna cele mai mari sisteme organice ale organismului nostru: sistemul osos si muscular.
Scheletul este flexibil datorita articulatiilor care unesc oasele.
Coloana vertebrala umana este formata din 26 de oase separate: vertebre; acestea sunt unite prin articulatii. Cele mai simple articulatii sunt cele in care o suprafata articulata aluneca peste cealalta; intre rotula si extremitatea distala a femurului.
Capul uman este format din 29 de oase. Neurocraniul este compus din 8 oase; bine sudate, pentru a proteja creierul la actiunile din exterior. Alte 14 oase intra in formarea fetei (craniul visceral); in cele doua urechi mai exista câte 3 oscioare auditive, iar ultimul os este mandibula.
In formarea coloanei vertebrale intra 26 de oase. Cele 7 vertebre cervicale sunt urmate de 12 vertebre dorsale, iar acestea de 5 vertebre lombare late, puternice. Osul sacru, situat intre oasele care formeaza bazinul, este alcatuit din sudarea a 5 vertebre sacrale. Ultima vertebra a coloanei este coccisul – fomat initial din 4 oase care s-au unit.
Oasele care formeza toracele sunt in numar de 25. Pe cele doua parti sunt aliniate una sub alta 12 perechi de coaste lungi si curbate, in centru fiind situat sternul.
Oasele centurii scapulare, ale bratului, antebratului si mâinii sunt in numar de 64. In centura scapulara de o parte si de alta sunt situate câte o clavicula si o spata. Bratul este format dintr-un os, iar antebratul din doua oase lungi: humerus – radius si ulna.
Centura pelviana si piciorul sunt formate din 62 de oase. Osul pereche al centurii pelvine, impreuna cu osul sacru al coloanei vertebrale formeaza bazinul. De aici in jos urmeaza femurul, rotula, tibia si fibula.
Osul viu este de culoare cenusie, fiind acoperit de o membrana rezistenta - periost – prin care patrund vasele sangvine si nervii destinati oaselor. Desi oasele par a fi compacte, in realitate sunt pline de mici cavitati.